Semnificația și importanța unui acord bilateral de securitate socială
Principii, abordări și mecanisme de funcționare
Atunci când locuiți sau lucrați în străinătate, pe baza unui acord bilateral de securitate socială, puteți beneficia de securitate socială fie în țara dumneavoastră de reședință, fie în așa-numita „țară-gazdă”. În anumite cazuri, există dispoziții privind cumularea perioadelor de încadrare în muncă, asigurare sau cumulare a pensiei.
Pentru a vă putea fi atribuite drepturile de asigurare socială, trebuie fiți în prealabil înregistrați în schemele naționale de asigurare socială. Prestațiile de asigurări sociale sunt primite în baza unei anumite experiențe profesionale, a unei activități economice sau a unei anumite reședințe.
Ar fi interesant de știut că România are acorduri încheiate cu state precum Austria, Algeria, Canada, Israel, Moldova, Turcia, Serbia, Macedonia, etc.
Casa Națională de Pensii Publice reprezintă organismul de legătură pentru a stabili pensiile pentru limitele de vârstă, pentru a acorda ajutoarele de deces, dar și pentru a acorda anumite prestații bănești în cazul unor accidente la locul de muncă sau boli profesionale.
Persoanele care lucrează temporar într-o altă țară trebuie să fie acoperite de schemele de securitate socială din țara lor de origine. De asemenea, un acord bilateral de securitate socială presupune și existența unui principiu referitor la egalitatea de tratament dintre cetățenii proprii și cei care provin din alt stat. Iar în ceea ce privește pensiile de urmaș, tratamentul egalitar trebuie să implice și faptul că prestațiile pot fi acordate fără impunerea vreunei condiții de reședință.
Un alt principiu aplicabil este cel al reciprocității globale. Chiar și atunci când nu există vreo lege referitoare la anumite prestații de asigurări sociale, egalitatea de tratament trebuie să fie oferită tuturor persoanelor aflate în țara contractantă.
Trebuie precizat faptul că există anumite lacune cu privire la armonizarea abordărilor la nivel european. Cu alte cuvinte, nu există mecanisme prin care țările membre UE să poată rezolva problemele comune referitoare la o anumită țară.
