Informatii utile

Pensionarea

De ce există persoane care privesc cu reticență spre pensionare?

Deși atunci când se gândesc la pensionare multe persoane înțeleg acea perioadă din viață când se pot retrage din activitate și să își petreacă mai mult timp cu alte îndeletniciri, există totuși oameni care nu consideră aceasta perioadă ca fiind una prea fericită pentru ei. Acest lucru are diferite explicații, cele mai multe dintre ele fiind de natură personală. Însă există un număr de motive care sunt invocate de majoritatea celor care nu se bucură că urmează să iasă la pensie. Acestea variază de la cele psihologice până la cele financiare. Desigur, nu întotdeauna aceste motive sunt la fel de relevante pentru toate persoanele.

 

De ce nu sunt încântați de pensionare unii oameni?

Psihologic vorbind, când se pune problema de pensionare mulți consideră că urmează o perioadă pe care ei o asociaza cu uitarea și ignorarea din partea restului societății. Ei consideră că odată ieșiți la pensie, o persoană nu mai este utilă societății și de aceea aceasta nu mai primește atenția pe care o primea înainte. În plus, există de asemenea o asociere foarte puternică între pensionare și degradarea atât fizică cât și psihică a persoanei. Este adevărat că atunci când cei mai mulți oameni se gândesc la pensie, aceștia o asociază cu persoane în vârstă, de obicei cu o stare de sănătate precară. Însă aceasta nu trebuie să fie o regulă.

 

Cum se poate bucura cineva de pensionare?

Partea bună atunci când vine vorba de pensionare este timpul liber pe care o persoană  îl capătă. Deși nu toți știu cum să-l valorifice, există numeroase opțiuni pentru cei care doresc să își umple timpul cu diferite activități. Spre exemplu, există numeroase cluburi și asociații ale pensionarilor create tocmai pentru a-i ajuta pe pensionari să se simtă incluși și să îi ajute să interacționeze cu alte persoane asemenea lor. Pe lângă aceasta, astfel de cluburi organizează numeroase activități cum ar fi excursii, seri tematice, diferite ateliere etc.

 

Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close