Venituri la pensieViata dupa pensionare

Cum să faci un ban în plus din afaceri handmade, la domiciliu

Atinge-ți latura creativă

Fie că descoperi că pensionarea nu ți se potrivește, fie că trebuie să obții un venit suplimentar, afacerile handmade, la domiciliu, ar putea fi răspunsul pe care îl cauți.

Mulți oameni aleg să lucreze cu jumătate de normă la pensie, pentru satisfacția profesională, mai degrabă decât din necesitate financiară. Structura, rutina și sociabilitatea legate de locul de muncă sunt, de asemenea, aspecte importante pe care oamenii nu vor să le piardă.

Cu puțină autodisciplină, timp și un computer, poți câștiga bani lucrând pe cont propriu.

 

Transformarea unui hobby într-o afacere

Poate te-ai săturat de sarcinile pe care le-ai făcut la locul tău de muncă, o viață întreagă, și nu vrei să faci o afacere din meseria pe care ai avut-o. Din fericire, afacerile handmade, la domiciliu pot fi dezvoltate și din hobby-uri.

Aproape orice hobby poate fi transformat într-o potențială afacere. Hobby-ul tău poate crea un produs pe care îl poți vinde; de asemenea, îi poți învăța pe alții cum să practice ei acest hobby, fie prin cursuri live, fie printr-un produs de informare, cum ar fi o carte sau un curs prin e-mail. Poți de asemenea să faci blogging sau să începi un podcast, câștigând bani prin marketing afiliat și/ sau publicitate.

 

Cum incepi o afacere handmade la domiciliu?

Poate că ai avut întotdeauna talent pentru lucru manual sau fotografie, dar ai împachetat, la un moment dat, ustensilele, accesoriile sau aparatele și le-ai pus la păstrare, din cauza lipsei de timp de a te ocupa efectiv de astfel de activități. Acum, că ești la pensie, ar putea fi un moment bun pentru a le scoate și a le folosi din nou.  S-ar putea să îți vină rapid și tot felul de idei creative, pe măsură ce redescoperi bucuria și satisfacția interioară asociate cu astfel de activități, precum și idei de a câștiga bani din ele.

Există cerere pentru articole handmade la târgurile și piețele locale, cu mulți vizitatori care doresc să cumpere cadouri pentru cei dragi. Vânzarea online este o altă opțiune, cu o mulțime de site-uri web care promovează produse handmade.

Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close