Sistemul de asigurare socială reprezintă un domeniu de o importanță majoră în cadrul oricărei societăți, având implicații asupra protecției cetățenilor împotriva sărăciei, marginalizării și excluderii, asupra bunăstării oamenilor dar și asupra economiei naţionale în general.
Securitatea socială este o garanţie că fiecare persoană poate dispune de mijloace materiale pentru a-și asigura subzistența, în conditii de risc.
Asigurarea persoanelor pentru diferite tipuri de riscuri (boală, accidente de muncă, sărăcie, deces) a reprezentat o componentă importantă din momentul în care s-a înființat primul sistem de asigurări sociale, în Germania. Creat în 1895, sistemul de asigurări sociale din România s-a dezvoltat continuu, iar evoluţia sa se caracterizează printr-o corelaţie constantă cu evoluţia nevoilor societății.
În prezent, sistemul de asigurare socială include atât componenta asigurărilor sociale, cât și pe cea de asistență socială și tinde spre globalizare, prin procesul de coordonare a tuturor sistemelor de securitate socială ale statelor membre UE.
Asistența socială este o componentă a sistemului de asigurări sociale și este alcătuită din prevederile legale care pun în aplicare programe de protecție socială destinate familiilor cu copii, anumitor categorii de minori, bătrânilor care au sau nu au pensie, adulților cu deficiențe și altor categorii de beneficiari.
Contribuțiile sociale acoperă asigurările sociale, asigurările de somaj și asigurările de sănătate, precum și contribuția la fondul de stat pentru persoanele cu handicap.
Asigurările sociale au urmatoarele obiective: îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale populației, promovarea și sustinerea acțiunilor și factorilor care determină coeziunea socială, promovarea și sprijinirea solidarității sociale. Prin urmare, există prevederi legale în legătură cu venitul minim garantat pentru toți cetățenii, asigurarea şi accesul la drepturile sociale fundamentale şi măsuri de prevenire și combatere a marginalizării sociale.
Sistemul național de asigurări sociale are la bază principiile solidarităţii şi eficienţei. În viitor, îmbătrânirea populației și migrația tinerilor vor avea efecte puternice asupra acestuia, astfel că este de așteptat să ne adaptăm la o lume aflată în plin proces de globalizare.