Crezi că ar trebui să te gândești la o pensie de boală?Iată ce trebuie să ştii!
Oamenii care au nevoie de pensie de boală sunt cei a căror sănătate devine precară, iar viitorul nu le este optimist din acest punct de vedere. Procedura este însă destul de complicată, astfel încât mulți nu știu ce săfacă și de unde să înceapă.
Îți prezentăm în continuare câteva repere.
- Pasul 1 – Programează-te la medicul de familie
Medicul tău de familie este cel care îți va face investigaţiile minime, îți va da mai multe informații și te va îndruma spre cel mai apropiat cadru medical expert al asigurărilor sociale, pe care îl vei găsi într-o policlinnică ori la Casa de pensii. Medicul de familie nu îți poate da mai mult de 30 de zile de conediu pe an. Restul concediului medical (până la 90 de zile calendaristice) sau decizia de pensionare pe caz deboală le dă doar medicul specialist.
- Pasul 2 – Fă-ți o programare la medicul expert
Vei fi îndrumat să depui o cerere, însoțită de actul de identitate, adeverință de la serviciu în care să fie stipulat numărul de zile de concediu medical cumulate în ultimul an (sau în ultimii doi ani, dacă este cazul), documente medicale care să ateste afecțiunile de care suferi și cauza invalidității.Medicul expert îți va stabili gradul de invaliditate și capacitatea de muncă. În acest sens, vei fi programat pentru o expertiză medicală. În final, se va emite o decizie medicală.
- Pasul 3 – Consultații periodice și programe recuperatorii
Odată ce primești pensie de boală, vai fi obligat să urmezi programe recuperatorii și va rebui să revii periodic la consultații, până la împlinirea vârstei standard de pensionare. În funcție de rezultatul fiecărei consultații, medicul poate menține același grad de invaliditate, te poate încadra în altul, sau poate constata că ți-ai redobândit capacitatea de muncă. În cazul în care nu te prezinți la un control periodic ori la programele recuperatorii, plata pensiei îți va fi suspendată începând cu luna următoare celei în care ți-a fost programată consultația.