Informatii utile

Ce informații trebuie să conțină procura specială

Câteva date de bază

Procura specială este documentul pe baza căruia o anumită persoană poate să ridice pensia în locul altei persoane, sau poate să întreprindă alte acțiuni, în limitele legii. Este extrem de utilă celor care nu pot sau cărora le este greu să gestioneze anumite probleme de natură birocratică. Această procură trebuie neapărat să conțină anumite informații esențiale, pentru a putea fi recunoscută și pentru a avea efect:

  • Datele personale incluse în actul de identitate, cum ar fi numele, prenumele, data și locul de naștere, cetățenia, etc. ale persoanei titulare cu drept de pensie, dar și numele și seria actului respectiv menționat;
  • Datele privind persoana împuternicită, adică numele, prenumele, data și locul nașterii, cetățenia sau alte date importante care se regăsesc în actul de identitate;
  • Precizarea că toate obligațiile titularului îi revin mandatarului, adică și acelea de a comunica orice modificare, precum și orice intervenție în situația titularului, în interval de 15 zile de la data apariției acesteia;
  • Obiectul respectivului mandat, adică depunerea dosarului de pensie, deschiderea contului curent sau a contului de card, pentru a putea încasa pensia;

Pentru a fi considerată „specială”, o procură este acordată pentru o singură operațiune juridică sau pentru anumite operațiuni determinate în mod clar. Pentru actele de dispoziție este obligatoriu să se facă procură specială. Aici putem face referire la acte de înstrăinare, cum ar fi donațiile, vânzările, sau de grevare, cum ar fi constituirea unei ipoteci.

Tranzacțiile sau compromisurile necesită, la rândul lor, întocmirea unei astfel de procuri. Iată câteva exemple concrete de procuri speciale: procură pentru ridicarea pensiei, procură pentru eliberarea pașaportului copilului cu vârstă de sub 14 ani (minor), procură de reprezentare la divorț notarial, procură de reprezentare la un proces, procură de reprezentare la o succesiune, procură pentru vânzarea unei case sau a unui apartament, ș.a.m.d.

Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close