Calcul Pensie

Sporul de vechime si evolutia sa pana in prezent

Toti angajatii care au lucrat, cu forme legale desigur, cel putin 3 ani, sunt indreptatiti la un spor de vechime. Spre deosebire de alte sporuri, precum sporul de zambet, pentru revenirea din vacanta sau pentru cunoasterea a doua limbi straine in Ministerul de Externe  si multe asemenea alocari inutile de fonduri, sporul de vechime e cat se poate de legitim si binevenit.

Acest spor reprezinta o recunoastere a importantei angajatului pe masura ce creste in experienta. Odata cu experienta vine si un plus care se adauga performantei la locul de munca respectiv. Cel mai bine se poate observa comparand un angajat cu vechime, cu un angajat nou. Nu exista suplinitor pentru experienta practica, iar sporul de vechime reflecta asta intr-un mod cat se poate de benefic.

Initial, sporul de vechime era acordat separat de salariu, dupa cum ii spune si numele. Dar, odata cu venirea crizei financiare spre finalul lui 2008, Guvernul Romaniei a fost obligat sa revizuiasca regimul sporurilor si al stimulentelor, precum si a Codului Muncii. Astfel, pentru majoritatea salariatilor din acest moment, din sectorul privat sau  de stat, sporul de vechime este inclus in salariu. Motivarea a fost ca procedand in felul asta vor creste veniturile salariatilor. In realitate nu prea s-a intamplat acest lucru. De ce? Impozitul pe salariu, contributiile sociale si tot ce se mai scade din salariul brut, se aplica acum la o suma marita,  ceea ce conduce la un salariu real cu putin mai mare decat in perioada anterioara. Adaugam si inflatia in mix, si putem sa avem surpriza ca unii salariati sa castige mai putin cu sporul de vechime inclus in salariu, fata de cand era separat de acesta. Ramane de vazut care sunt efectele pe termen lung ale acestei decizii. Pe termn scurt, insa, se pare ca nu sunt prea multe persoane multumite .

Revenind la sporul de vechime, dupa cum am spus in introducere, pentru a putea beneficia de el trebuie sa ai o vechime in campul muncii de minim 3 ani. In cazul acesta, la salariul de baza se aplica un procent de 5% reprezentand sporul de vechime.  Procentul va creste cu 5% pentru fiecare 5 ani de experienta, pana la un maxim de 25% din salariul de baza.

Continuand, legea prevede ca sporul de vechime se poate cumula cu un spor de activitate continua intr-o societate. Asta doar daca angajatorul considera necesar acest lucru sau daca ii va aduce un plus de rentabilitate. Tot pe un principiu asemanator, angajatorul poate mari procentul sporului de vechime chiar daca stagiul de experienta nu este complet. Ce inseamna asta? Daca angajatul are 12 ani vechime, el ar putea beneficia de un spor de 12%, in loc de 10% din salariu. Procentele raman sa fie negociate la nivelul unitatii respective, asa ca  ai grija cum negociezi contractul.

In final, nu pot decat sa iti urez spor la munca!

Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close