Informatii utile

Piața muncii din țara noastră – o privire de ansamblu, la finalul lui 2021

Datele provenite de la Institutul Național de Statistică și Registrul forței de muncă ne ajută să ne facem o idee de ansamblu asupra pieței muncii din România. Astfel, în ianuarie 2020, România avea o populație de 19,3 milioane de locuitori. La aceeași data, populația civilă activă se ridica la aproape 8 500 000 de persoane, dintre care angajați erau aproape 5 500 000. Cam două treimi dintre angajați lucrau în sectorul serviciilor, iar o treime aveau un loc de muncă în domeniul construcțiilor și în industrie. În agricultură., pescuit și silvicultură, numărul angajaților a fost de numai 131 000 de persoane.

Statisticile arată că rata de ocupare a populației active a fost de aproape 70% (cu aproximativ 4 procente mai mare la bărbați decât la femei).

La fel ca peste tot, în 2020, pandemia de COVID-19 a afectat multe activități, în special cele legate de domeniul HORECA și servicii pentru populație, cum ar fi transport, activități culturale etc. S-au luat măsuri pentru a veni în sprijinul angajaților si a companiilor, care au atenuat, într-o anumită măsură, impactul negativ al acestei crize, numărul salariaților scăzând cu doar un procent în 2020, față de anul precedent.

În 2021, domeniul construcțiilor a avut o evoluție mai lentă, însă totuși favorabilă, iar sectorul terțiar s-a ocupat mai mult de dezvoltarea unor servicii IT și pentru afaceri. Industria s-a redresat parțial și este așteptată să atingă, în anul următor, nivelul pe care îl avea în 2019. Cât despre sectorul agricol, acesta a înregistrat o creștere de aproximativ 15%.

  • Tipurile de afaceri de pe piața muncii

În România, acestea includ în principal societăți de tip SRL, SA, SNC, SCS, societăți pe acțiuni, comercianți și întreprinderi individuale, precum și afaceri de familie.

  • Principalele categorii de angajatori

Pe piața muncii din România, principalii angajatori sunt multinaționalele și companiile de stat, urmate de companiile private și ONG-uri.

  • Criza de sănătate și mentalitatea angajaților

Pandemia a influențat și prioritățile angajaților. Astfel, pentru foarte mulți au devenit foarte importante condițiile de prevenire și combatere a COVID-19 la locul de muncă, precum și asigurările complexe de sănătate. În plus, un procent semnificativ și-ar dori să continue să lucreze, cel puțin parțial, de acasă.

 

Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close