Informatii utile

Noile norme de reglementare și aplicare privind legea pensiei militare

Guvernul României a publicat normele în ceea ce privește legea pensiei militare și aplicarea prevederilor articolului 121 care reglementează atribuțiile, funcționarea și organizarea caselor de pensii din cadrul M.A.P.N, M.A.I și S.R.I.

Ce beneficii se aduc drepturilor de pensie cuvenite cadrelor militare?

Potrivit notelor de fundamentare atașate la legea pensiei militare, odată cu includerea sistemelor de pensii militare în sistemele publice de pensii de stat, persoanele care beneficiază de o pensie militară în baza cadrului normativ elaborat înainte de anul 2011, au fost în imposibilitatea aducerii documentelor care să dovedescă veniturile obţinute pe parcusrul  activității lor profesionale în cadrul muncii pentru avea pensia recalculată.

Restituirea acestor sume de bani care au rezultat din calcularea tuturor diferenţelor între nivelul pensiilor care se cuveneau pentru luna decembrie a anului 2010 şi cuantumurile stabilite prin legea nr.119 din 2010 şi O.G. nr. 1 din 2011, s-a făcut doar dacă titularii respectivelor drepturi de pensie au solicitat expres și în scris acest lucru la autoritățile îndrituite.

De asemenea, cererile au putut fi depuse de către tutori sau curatorii acestora, de către persoanele cărora li s-a încredinţat sau li s-au dat în îngrijire copiii minori, ori după caz, cererea putea fi depusă personal ori prin mandatarii desemnați prin procuri speciale, în termen de 2 ani de la data punerii în aplicare a normelor legii pensiilor militare.

În ceea ce privește intrarea în vigoare a hotărârii de guvern  care privește atribuțiile, funcționarea și organizarea caselor de pensii care sunt afiliate M.A.P.N, M.A.I și S.R.I, se impunea, prin intermediul noului context legislativ care s-a aplicat de la începutul acestui an, stabilirea unor atribuţii mai delimitate și mai exacte pentru organizarea şi funcţionarea caselor de pensii din instituțiile menționate mai sus. Aceasta a permis funcționarilor să proceseze și să răspundă mult mai bine tuturor solicitărilor venite din partea pensionarilor militari.

Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close