Conditii pensionare anticipată – informații și cadru legal
Conditii pensionare anticipată
Pot beneficia de pensionare anticipată:
– cei care au realizat cel puțin 8 ani de stagiu de cotizare peste stagiul complet prevăzut de lege și mai au mai puțin de 5 ani până la împlinirea vârstei standard de pensionare. În această categorie intră și cadrele militare în activitate, soldați, gradați voluntari, funcționari publici cu statut special din domeniul apărării și siguranței naționale și din administrația penitenciarelor, în condiţiile realizării stagiului minim de cotizare în specialitate.
Alte categorii de cadre militare care pot beneficia de aceleași condiții
- Cadrele militare/ polițiștii/ fucționarii pubici cu statut special, în rezervă sau care au încetat raporturile de serviciu ca urmare a împlinirii limitei de vârstă în grad, a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniile sus amintite
- Cadrele militare trecute în rezervă sau în retragere, sau careau încetat raporturile de serviciu din cauza faptului că au fost clasați de către comisiile de expertiză medico-militară ca inapți sau apți limitat
În funcție de luna și anul nașterii, vârsta standard de pensionare, ca și stagiul complet de cotizare şi stagiul minim de cotizare în specialitate sunt prevăzuteîn anexele 5 şi 6 la Legea 263/2010.
Ce nu se ia în calcul?
Nu se iau în considerare la stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate:
- Perioadele în care asiguratul a urmat studii universitare organizarte conform legii și absolvite cu diplomă, ori a fost elev al unei şcoli militare/de agenţi de poliţie sau student într-o instituţie de învăţământ public, cu excepţia liceului militar;
- Perioadele în care s-a primit pensie de invaliditate;
- Perioadele în care asiguratul a satisfăcut serviciul military.
Alte conditii pensionare anticipată
Pentru solicitarea pensiei anticipate este necesară depunerea unui dosar care să conțină actele legale solicitate: o cerere, carnetul de muncă, acte personale, livret militar, diploma de absolvire a învăţământului universitar, procura specială pentru mandatar, precum și alte acte pentru personalul militar sau persoanele care au fost încadrate în fostele grupe I sau II de muncă (condiţii deosebite, speciale).