Informatii utile

Casa Națională de Sănătate nevoită să-și reorganizeze bugetul după diminuarea contribuției pensionarilor

Casa Națională de Sănătate se regăsește în dificultate, deoarece metodologia de încadrare a contribuțiilor de la pensionari s-a modificat. Se estimează că începând cu luna mai a anului 2012 și până la finalul acestuia, se vor pierde în jur de 600 de milioane de lei. Acest lucru presupune reorientarea CNAS către alte surse care să restabilească echilibrul bugetului.

Conform Legii nr. 95/2006 referitoare la reforma în domeniul sănătății, persoanele asigurate trebuie să plătească o contribuție lunară pentru aisgurările de sănătate, excepție făcând persoanele prevăzute în articolul 213, respectiv pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 de lei. Doar cei a căror pensie depăsește suma de 740 de lei sunt obligați să plăteasă 5,5% din acest venit, fără, însă, ca suma rămasă după aplicarea acestei cote să scadă sub 740 de lei. În aprilie 2012, Curtea Constituțională a decis că aceste rețineri trebuie făcute doar pe sumele ce depășesc 740 de lei și nu pe întreaga pensie. Dată fiind această decizie a Curții Constituționale, Casa Națională de Sănătate își va diminua încasările, iar statul trebuie să returneze eșalonat până la 31 decembrie 2012 diferența de bani pensionarilor cărora li s-a oprit ilegal această sumă. De la Guvern a venit și sugestia ca acești bani să nu fie returnați, ci să fie considerați contribuție în avans la Fondul Național Unic pentru Asigurările Sociale de Sănătate. Deși inițial pensionarii au fost informați că trebuie să depună o cerere pentru returnarea sumelor, Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că acest lucru se va realiza automat pentru fiecare caz în parte, după apariția deciziei în Monitorul Oficial.

Cu toate aceste dificultăți, Casa Națională de Sănătate nu se va abate de la misiunea sa, aceea de a asigura buna funcționare a sistemului asigurărilor sociale, susținând în continuare interesele tuturor asiguraților pe care îi reprezintă.

Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close