Informatii utile

Data primirii pensiei

Cum se poate explica de ce diferă data primirii pensiei

Nu toată lumea înțelege de ce există anumite diferențe când vine vorba de data primirii pensiei. Și asta pentru că nu toată lumea înțelege care sunt diferențele între tipurile de pensie și între modurile de plătire a acestora. Unii oameni își imaginează că toți pensionarii, indiferent de tipul lor, își primesc pensiile în aceeași zi. Și așa se și întâmpla în trecut. Însă odată cu anumite modificări aduse legii pensiilor și a modului în care sunt făcute plățile, au început să apară și diferențe în ceea ce privește ziua în care fiecare tip de pensie este plătit.

 

Cum diferă data primirii pensiei în funcție de tipul de pensie?

Data primirii pensiei poate fi influențată de multe lucruri. Unul din acestea este tipul de pensie în sine. Spre exemplu, pensiile suplimentare, sau cele de urmaș, se pot plăti în alte zile decât cea primită de la stat în momentul pensionării anticipate sau la limita de vârstă. Asta pentru că pensiile respective nu sunt plătite din același fond. Deși sunt reglementate de aceeași lege, pot exista anumite diferențe când vine vorba de proveniența banilor. Spre exemplu, în cazul unei pensii private facultative, beneficiarul poate alege când să își primească banii în fiecare lună, pe când orice altă indemnizație sau formă de pensie primită de la stat se plătește într-o zi prestabilită.

 

Cum diferă data primirii pensiei în funcție de tipul plății?

Mulți pensionari își amintesc că nu foarte demult pensia era distribuită de către factorii poștali. Însă, pentru că aceștia nu puteau acoperi întotdeauna o localitate întreagă într-o zi, sau pentru că nu aveau fonduri suficiente ca să o facă, acesta făcea mai multe drumuri, astfel creându-se diferențe între zilele de primire a pensiei. Odată cu trecerea treptată a tot mai multor pensionari la un sistem de virament bancar, discrepanțele privind data primirii pensiei au apărut din cauza felului în care instituțiile financiare comunicau cu cele ale statului. Astfel, unele bănci procesau aceste viramente mai repede, pe când altele mai încet. Însă în ultimul timp astfel de diferențe încep să fie din ce în ce mai rare și mai puțin notabile.

 

Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close