Informatii utile

Drepturile sociale stabilite pentru cotizanți prin legea pensiei actualizată

Legea pensiei actualizată a fost promulgată și publicată în 15 iulie 2016 în Monitorul Oficial, intrând în vigoare în data de 17 iulie. Noua lege aduce modificări metodei de calcul a pensiilor anticipate parțiale, stabilind cuantumul acestora în raport cu durata de cotizare a persoanelor peste limita minimă, nu doar prin reducerea fixă în proporție de 0,75%, reprezentând fiecare lună pentru perioada de pensionare anticipată și care este calculată în raport cu pensia cuvenită.

Modificările aduse modului de calcul al pensiei anticipate

Anterior datei de 15 iulie, în legea pensiilor se prevedea faptul că acest cuantum al pensiei anticipate este stabilit ca un procent din suma drepturilor de pensie pentru o anumită limită de vârstă cuvenite cotizantului care se încadra în această categorie. Această sumă se diminua cu un procent de 0,75% corespunzând fiecărei luni de anticipare, ajungându-se astfel la îndeplinirea tuturor condiţiilor necesare pentru un anumit cuantum aferent unei limite de vârstă.

Dacă se aplică noul mod de calculare a pensiilor, cotizațiile pentru drepturile anticipate parţiale le depășesc pe cele stabilite folosindu-se vechiul mod de calculare. Drepturile de pensie anticipată parţială pot fi cerute începând cu cel mult cinci ani anterior împlinirii vârstei legale de pensionare, dar această opţiune este valabilă numai pentru cei care au îndeplinit stagiul de cotizare complet şi pentru cei care deja au depăşit această perioadă cu maximum opt ani.

Legea pensiei actualizată își va produce efectele numai pentru viitor. Astfel, de noua metodă de calculare a drepturilor de pensie vor beneficia doar cei care s-au pensionat anticipat parţial după data de 15 iulie 2017. Cotizanții care au lucrat în grupa întâi de muncă ori în condiţii grele sub o perioadă de doi ani pot beneficia de reducerea vârstei necesare pentru pensionare. Perioadele de cotizare pentru grupa I ori în condiţii grele se pot cumula cu stagiile de cotizare realizate în condiţii deosebite.

Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close