Pensie de urmaş – cine poate beneficia de ea?
Pensia de urmaş există cu scopul de a asigura un venit acelor familii care-şi pierd un membru al familiei. Moartea în familii este un eveniment foarte tragic şi traumatizant. La acest lucru mai contribuie şi dificultăţile cu privire la instabilitatea finaciară ce o astfel de moarte o poate cauza în sânul unei familii. De multe ori, persoana care decedează asigura un venit financiar în casă. Dar, cu toate că persoana respectivă nu mai este printre noi asta nu înseamnă că în anumite condiţii pensia de care beneficia aceasta nu poate fi folosită în continuare de către membrii supravieţuitori ai familiei. Acest gen de pensie poartă numele de pensie de urmaş?
Cine poate beneficia de pensia de urmaş?
Există două categorii principale de persoane care pot beneficia de pensia de urmaş. Primii sunt, în mod firesc, copiii persoanei decedate. Dacă aceştia sunt minori, moartea unuia din părinţi nu doar că îi poate traumatiza, dar îi poate şi lăsa fără o sursă de venit sigură.
Din fericire, aceştia pot benefica de pensia de urmaş, atât timp cât îndeplinesc anumite condiţii. De exemplu, primesc pensie de urmaş toţi minorii care au vârsta sub 16 ani. De asemenea, aceştia pot beneficia de pensie de urmaş şi după această vârstă, dacă aleg să-şi continue studiile într-o formă de învăţământ organizat, până când vor absolvi. Urmaşul nu poate beneficia de aceste prevederi dacă a trecut de vârsta de 26 de ani. În cazul copiilor care suferă de invalidităţi de orice grad, aceştia vor primii pensie de urmaş, dacă în perioada în care s-a produs invaliditatea se aflau într-una din situaţiile de mai sus.
De pensie de urmaş pot beneficia şi soţii supravieţuitori, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani, indiferent de vârstă dacă persoana este invalidă şi căsătorită de cel puţin un an, şi indiferent de vârsta sau durata căsătoriei dacă decesul s-a produs în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, iar soţul supravieţuitor nu se poate întreţine din veniturile pe care le are.
Cum se calculează cuantumul pensiei de urmaş?
Acesta se calculează în funcţie de numărul persoanelor supravieţuitoare:
- 50% pentru un singur urmaş
- 75% pentru doi
- 100 pentru 3 sau mai mulţi